Argumentare- Corbul şi vulpea-

                   -de Jean de La Fontaine-         
      Fabula este o specie a genului epic (atât în proză cât şi în versuri ) care satirizează defectele omeneşti cu scopul de a le îndrepta, fiind puse pe seama necuvântătoarelor.               
      "Corbul şi vulpea" este o fabulă deoarece întruneşte caracteristicile specifice acestei specii.
      Partea narativă, unde ni se prezintă un corb ţanţoş, mândru, stând pe un ram, ce purta în plisc o bucată de caş înmiresmat. Cumătra vulpe, atrasă de mirosul caşului, începe a-l linguşi pe corb cu scopul de a-şi însuşi bucata de caş.
      Morala, reiese din versurile: "-Linguşi-nu ştiai se pare/  -Trăiesc pe seama cui le dă crezare." 
      Personajele acestei fabule sunt animale sălbatice, care reprezintă tipologii diferite de oameni: vulpea -omul  şiret, linguşitor iar corbul-omul credul, naiv, infatuat, îngâmfat. Întrucât personajele sunt necuvântătoare şi sunt înzestrate cu calităti ( defecte omeneşti),  figura de bază este personificarea.
     Prin argumentele prezentate, textul " Corbul şi vulpea" este o fabulă.

Iarna în sat!

     Iubesc satul bunicilor, mai ales iarna, deoarece mă pot da cu săniuţa pe dealurile acoperite de omăt, să mă joc cu prietenii mei şi să facem oameni de zăpadă.Toate aceste acţiuni îmi marchează copilăria în mod plăcut, făcându-mă să-mi amintesc de toate zilele ei.         
     Adoram zilele când ninsoarea cumsecade luneca din cer uşor pe pământ, acoperindu-l cu un strat nou de omăt. Întotdeauna erau zile frumoase, vesele şi pline de armonie. Într-o seară, stăteam pe un scăunel la gura sobei, beam ceai cu miere şi mâncam nuci, strânse de toamna în podul bunicilor, lângă fereastră si admiram valsul fulgilor de nea ce se jucau prin aer. Totul era parca desprins dintr-un basm fermecat. Am stat acolo minute în şir, vrăjită de zburdalnicele steluţe argintii, iar când am vrut să mă ridic, am zărit o lumină cenuşie izvorând din întuneric.Un şuierat aspru s-a auzit pe la geam, iar fulgii de zăpadă au început să se învârtească la fel ca nişte copii prinşi într-un cerc. Îşi făcuse apariţia viscolul, însoţit de fratele mai mic, crivăţul care a început să picteze flori de gheaţă pe geamuri. Pătura de omăt, ce adineauri era întinsă în curtea bunicilor, acoperind straturile cu ghiocei ţinându-le de cald până în primăvară, începea să fie ridicată de colţuri sub rafalele nemiloase ale viscolului. Priveam neputincioasă cum ninsoarea cumsecade de mai devreme se transformase brusc în valuri albe de zăpadă, purtate fără milă de viscolul necruţător. Trosnetul lemnelor din sobă, şi căldura ce învăluia camera m-au făcut să tresar şi mă bucur că mă aflam în casă pe o aşa vreme.Am început să mă gândesc cu bucurie la a doua zi, de dimineaţă, când urma să mă întalnesc cu prietenii la săniuş. Zăpada era acum mult mai mare, iar noi puteam să ne bucurăm de ea din plin.         
      De aceea îndrăgesc foarte mult iarna şi o primesc cu braţele deschise atunci când işi face simţită prezenţa prin căderea primilor fulgi de nea.
                       
                                              Chiţimia Adriana Alexandra.